A fost o vreme cand pentru femeia de langa mine mi-as fi dat averea, a fost o vreme cand pentru femeia de langa mine mi-as fi dat timpul, a fost o vreme cand pentru femeia de langa mine mi-as fi dat VIATA. Frumoase vremuri cand feniletamina era in exces in corpul meu, eram vesel, fericit, implinit. Repede s-au dus vremurile acelea si brusc nu mai as fi vandut nici un ac, nu as fi pierdut nici un moment si nici nu ma mai gandeam sa-mi dau viata pentru ceva sau cineva. A trecut, asa cum trec toate, m-am vindecat de IUBIRE.

Vechi greci spuneau despre iubire ca este o boala si o tratau in consecinta…E bolnav de iubire, e bolnav de iubire ! Strigau cand vedeau pe strada un indragostit. Acum cand vedem pe strada o pereche care se saruta la coltul blocului, ne vine sa strigam si noi « sunt bolnavi de iubire ! ». Stim cei ce am suferit din dragoste, ca iubirea este o boala lunga si cu suferinte mari, nu o putem trata decat noi prin noi si asta este greu, foarte greu pentru ca gandurile noastre parsive nu ne amintesc decat lucrurile bune si frumoase, restul am golit, am uitat.

Toti am trecut sau vom trece prin tragedia iubirii. Cei care au trecut prin marile iubiri, ne dau lectii, unele bune, altele rele…Greu sa le dai dreptate, greu sa-i intelegi. Pana nu treci prin marea iubire nu esti un om implinit, aproape ca nu existi. Toti avem parte de marea iubire.
Dar cine ne invata, sau cum ne dam seama care este ? Prietenii, rudele, cartile sau noi ? Nu vom sti ca a fost marea iubire decat atunci cand se termina…Asta este realitatea, dupa un timp ranile se cicatrizeaza, dar noi stim, stim care a fost marea noastra iubire. In general ea nu rezista, asta este si motivul pentru care toate cartile sau filmele se termina cu happy end. Adica ei, protagonistii « s-au luat » si ramane imaginatia noastra sa continue firul evenimentelor. Si ca in povesti au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Realitatea este cu totul si cu totul alta. Iubirea este cu « fluturasi in stomac » dar de cele mai multe ori se sfarseste cu lacrimi, depresii, psihologi…

Iubirea se transforma in timp, poate deveni obisnuinta sau impacare cu soarta. Dar din fericire in zilele noastre ne sunt permise mai multe iubiri, unele bune, altele rele. Dar intotdeauna noi alegem de obicei emotional si vom vedea ce se intampla…

Este bine atunci cand nu ne convine ceva intr-o relatie sa luam atitudine, sa explicam si sa indetificam la momentul respectiv ce ne deranjeaza…Asa o sa intelegem mai repede daca putem sa ducem sau nu relatia. Asta fiind spus rational ! Dar cand esti bolnav de iubire, emotionalul omoara rationalul si ceea ce te deranjeaza la colegii de serviciu la persoana iubita ti se pare o gluma reusita si razi, si razi…Dar mai tarziu nu va fi rasul tau, se va transforma in plansul tau…
Prietene daca nu ai trecut prin marea drama a vietii tale, impacate cu ideea ca ai trait degeaba, dar cel putin nu ai pierdut un an sau doi din viata sa te faci bine de iubire…

Realitatea este ca « ce nu te omoara, te face mai puternic » si asta este bine, poti trece mai usor prin suferintele vietii, esti mai lucid cand ai o problema si decizia ta referitoare la ea va fi cea corecta.

Iubirea este singurul sentiment care poate ingloba toate celelalte sentimente, este un cumul al trairilor si al senzatiilor, dar totusi este o boala. Dar care se vindeca, pana la urma si cu ajutorul psihologilor sau psihiatrilor…pentru ca este o boala a creirului nostru, este boala gandurilor noastre, a planurilor noastre de viitor. Normal cand vezi un timp totul in roz iti este greu sa accepti ca exista si totul in negru. Dar trece si iar dai in ras…Si iar te indragostesti de cineva, dar cu mai mare atentie iar cu noroc traiti fericiti pana la adanci batraneti.

Prietene invata sa iubesti, dar incearca sa nu te imbolnavesti de iubire!!!