Conferinţa de lansare a proiectului “Calificări în turism: o şansă la un viitor mai bun”
Obiectivul general al proiectului „Calificări în turism: o şansă la un viitor mai bun” este acela de a promova şi a facilita accesul la formare profesională continuă (FPC) a angajaţilor. În conformitate cu acest obiectiv general şi cu obiectivele specifice promovate de POSDRU 2007-2013 prin intermediul Axei prioritare 2, Domeniul major de intervenţie 2.3, proiectul va trata cu precădere:
1.Realizarea unor activităţi de conştientizare privind: a. nevoia de formare profesională continuă a angajaţilor; b.importanţa şi beneficiile participării angajaţilor la programe de formare profesională continuă; c. oportunităţile de dezvoltare a resurselor umane.
2. Elaborarea şi furnizarea de programe de formare profesională continuă în vederea calificării angajaţilor din domeniul turismului.
3. Transfer de bune practici prin efectuarea unei vizite în Italia.
Grupul ţintă al proiectului este format din 107 persoane din Regiunea Bucureşti-Ilfov, angajaţi în domeniul turistic, dar care doresc să se perfecţioneze. Astfel, în cadrul proiectului vor fi organizate cursuri de calificare pentru:
1. recepţioner de hotel: 720 ore (240 ore teorie, 480 ore practică) – nivelul de calificare 2
2. administrator pensiune turistică: 720 ore (240 ore teorie, 480 ore practică)-nivelul de calificare 1
3. agent de turism / ghid: 1080 (360 ore teorie, 720 practică) – nivelul de calificare 3
La evenimentul de lansare a proiectului “Calificări în turism: o şansă la un viitor mai bun” au participat coordonatorul proiectului – Mihaela GRIGORIU, coordonatorul activităţilor transnaţionale – Adriano MARTINEZ, precum şi reprezentanţi ai sectorului turistic: Carmen PAVEL, Preşedinte J’Info Tours, Vicepreşedinte Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti, Dan ANGHELESCU, Director General La Piovra Turista, membru in C.D. ANAT, Secretar general al Clubului Presei de Turism F.I.J.E.T. Romania, Nicolae COZMA, Vicepreşedinte Asociaţia Presei Turism, Georgeta PENCEA, Secretar General – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear Român, Traian BĂDULESCU, Director General Travel Advisor Media şi alţi 50 de invitaţi din domeniul turistic.