Candidatură Dan ANGHELESCU preşedinte ANAT

Dragi colegi,

Consider că ANAT a ajuns la un moment de răscruce, aşa cum s-a mai întâmplat, în istoria asociaţiei. Asociaţia are nevoie, în acelaşi timp, şi de continuitate, şi de schimbare. Continuitate, în sensul că trebuie să rămână cea mai puternică organizaţie de turism din România şi unica asociaţie a breslei agenţiilor de turism. Schimbare, în sensul unei atenţii acordate în mod egal tuturor membrilor, indiferent că sunt agenţii de turism mari, medii sau mici, alături de o modernizare şi de o îmbunătăţire a modalităţilor de comunicare, atât între membri, cât şi către parteneri şi public.

Clienţii trebuie să perceapă că membrii ANAT sunt verificaţi înainte de a adera la asociaţie şi că pot afla mai multe despre ei. Toate agenţiile ANAT trebuie să fie sprijinite minimal pentru a căpăta un “nume”. Îmi doresc să nu existe nicio agenţie ANAT “no name”.

Pe de altă parte, ANAT poate demara puternic campanii de educare a clientului în privinţa alegerii agenţiei de la care îşi va achiziţiona pachetul turistic.

ANAT nu poate să garanteze 100% nici măcar pentru membri, nu ai cum să garantezi pentru un business. Dar poate comunica faptul că membrii săi sunt mult mai bine verificaţi. În cazul unor probleme, ANAT va încerca să faciliteze comunicarea între agenţia membră şi client sau partener. Iar orice plângere la adresa unui membru ANAT va fi înregistrată şi verificată.

Mesajul transmis publicului ar trebui să fie acela că agenţiile de turism membre ANAT oferă profesionalism, seriozitate şi comunicare.

Agenţiile mai mici trebuie să primească o şansă de a-şi continua activitatea şi de a se dezvolta. Să nu uităm că în toată lumea, şi agenţiile de nişă sau specializate pe diferite segmente sunt foarte respectate şi căutate. De aceea, vom negocia cu asiguratorii pentru obţinerea celei mai mici prime de asigurare de insolvenţă pentru membri.

Nu în ultimul rând, îmi doresc să contribui la reînvierea tradiţiilor turismului românesc, bazate pe respectarea istoriei şi a patrimoniului cultural, scopul meu fiind de a dezvolta incoming-ul şi de a determina un turism intern mult mai creativ, care să includă circuite, diverse tematici, punerea în valoarea a obiectivelor turistice, culturale şi istorice.

Dan C. ANGHELESCU

Pentru a pune în practică obiectivele propuse voi îndeplini următoarele sarcini.

–          Intalniri şi informări cu membrii din regiuni, reânceperea programului „Caravana ANAT„. Termen: cel puţin o dată pe an la şedinţele regionale

–          Reânceperea campaniei in mass media „Călătoriţi cu membrii ANAT„. Termen: Aprilie 2015

–          Negocierea unui tarif preferenţial de la furnizori pentru membrii A.N.A.T.  prin emiterea cardurilor de membru ANAT. Termen: Iunie 2015

–          Negocierea unui tarif preferenţial pentru membrii A.N.A.T. cu companii acreditate pentru Sanatatea si securitatea in munca a angajatilor din agentia de turism. Termen: Aprilie 2015

–          Negocierea cu asiguratorii pentru obtinerea celei mai mici prime de asigurare de insolventa pentru membrii. Termen: Aprilie 2015

–          Implementarea urgentă a tichetelor de vacanţa.

–          Implicarea şi colaborarea activă cu factorii de decizie din agenţiile de turism membre în elaborarea legii turismului. Termen: Permanent

–          Posibilitatea membrilor mici şi medii să participe la târgurile de turism în standul A.N.A.T. Termen: Mai 2015

–          Identificarea şi dezvoltarea unor noi produse turistice locale, cu ajutorul FAPT, pentru creşterea vânzărilor membrilor din regiune. Termen: Iulie 2015

–          O platforma disponibila permanet in care se poate verifica bonitatea unui client sau furnizor bazată pe o analiză de risc financiar. Termen: Martie 2016

–          Reorganizarea regiunilor A.N.A.T. in functie de membrii pe care ii reprezinta si implicarea vicepresedintilor de regiune in comisii si C.D. Termen: Martie 2016

–          O implicare mai mare a membrilor asociatiei in comisii de specialitate prin desfasurarea sedintelor comisiilor in regiune. Termen: Permanent

–          Menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu asociaţiile din turism precum FPTR, OPTBR, ANTREC, FIHR, FAPT, Clubul Skal, Clubul Presei de Turism F.I.J.E.T. România etc. Termen: Permanent

–          Acreditarea Centrului de evaluare A.N.A.T. prin modificarea nivelului 4 a ocupatiei de agent de turism/ghid la nivelul 3 sau prin parteneriate cu universitatile de profil. Termen: Octombrie 2015

–          Organizarea cursurilor A.T.C. (Centrul de formare A.N.A.T.) la tarife subventionate pentru membrii A.N.A.T. Termen: cel puţin o dată pe lună

–          Ca membru al  Comisia Resurse umane, formare si perfecționare profesională voi organiza cursuri GRATUITE pentru membrii A.N.A.T. in parteneriat cu asociatiile sau formatorii care pot oferi astfel de cursuri. Termen: cel puţin o dată pe lună

–          Reprezentarea A.N.A.T. in Comitelul Sectorial Turism pentru modificarea ocupationala a meseriilor din agentiile de turism in Clasificarea ocupatiilor din Romania (C.O.R.). Termen: Permanent

–          Introducerea in C.O.R. a ocupatiei de “consultant de turism” si/sau “consultant de calatorie”. Termen: Martie 2016

–          Ca membru al  Comisia Resurse umane, formare si perfecționare profesională voi continua organizarea cursurilor I.A.T.A. pentru a avea o cat mai buna pregatire a agentilor nostri de ticketing. Termen: Mai 2015

–          Ca membru al  Comisia Resurse umane, formare si perfecționare profesională voi dezvolta organizarea cursurilor A.T.C. (Centrul de formare A.N.A.T.) si I.A.T.A. in regiunile A.N.A.T. prin deschiderea filialelor la Brasov si Bacau. Termen: Iunie 2015

–          Reinceperea organizarii Forumului de bune practici in turism cel putin o data la doi ani. Termen: Octombrie 2015

–          O mai buna colaborare cu asociatiile agentiilor de turism din Uniunea Europeana. Termen: Permanent

Consider că am o experienţă profesională şi de comunicare care mă poate ajuta în a urmări interesele membrilor ANAT şi a le comunica partenerilor şi publicului larg. ANAT trebuie să fie, ca asociaţie profesională şi patronală, atât un bun interlocutor pentru membrii săi, cât şi pentru public, care trebuie să aibă încredere atunci când achiţionează servicii de la agenţiile de turism membre.

Am  o experiență de aproape 30 de ani în turism, începută ca ghid încă de pe băncile Liceului „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. De 23 de ani dețin propria agenție de turism, La Piovra Turista, și de aproape 20 de ani sunt membru ANAT. M-am hotărât să candidez la preşedinţia ANAT din motive care ţin de siguranţa şi prestigiul breslei agenţiilor de turism. Nu am niciun interes personal în această privinţă, ţinând cont că funcţia de preşedinte ANAT este foarte solicitantă şi răpeşte din timpul pe care îl alocăm propriului business. Însă, ţinând cont că ANAT mi-a oferit foarte mult de-a lungul celor 20 de ani, consider că este timpul să ofer şi eu, la rândul meu. Singurul meu interes personal este acela de a-mi asigura protecţia şi prestigiul, ca agenţie, alături de alte sute de agenţii membre ANAT. Mai precis, acela de a oferi o şansă tuturor agenţiilor de turism serioase, indiferent de mărimea lor.

De-a lungul timpului, am urmat mai multe cursuri de specialitate în turism, obținând calificări în „Managementul plângerilor și reclamațiilor în Agențiile de Turism”, „Manager de calitate în servicii”, „Worldspan for travel agencies”. Am urmat, de asemenea, Cursul Tarom de „Passengers Fares, Ticketing and Regulations”, cursul de „Managementul organizaţiilor” (Porto, Portugalia) dar și pe cel de Formare Managerială în Turism.

În cadrul ANAT sunt membru în actualul Consiliu Director, președinte al Comisiei Resurse Umane, Formare și Perfecționare Profesională și membru în Comisia Târguri de Turism și Evenimente Proprii.

Sunt, în același timp, și Secretar General al Clubului Presei de Turism – F.I.J.E.T. România, dar și publicist și blogger, calitate în care am publicat zeci de articole, reportaje şi analize. Am colaborat cu publicaţii precum ANAT Media, Săptămâna Turistică, Travel Advisor, Bucharest What Where When şi Bucharest Nightlife. Editez propriile publicaţii online, de consultanţă – Ziarul Vacanţelor şi Ziarul Restaurantelor – respectiv propriul blog, www.dananghelescu.ro.

De-a lungul timpului, am fost invitat ca speaker la evenimente de turism şi de afaceri, precum Romanian Travel Forum, “Calificări în turism: o şansă la un viitor mai bun”, “Îmbunătățirea competențelor profesionale ale absolvenților pentru a face față provocărilor actuale din industria turismului” etc. Am susţinut o serie de prelegeri studenţilor de la facultăţile de turism ale Universităţilor Româno-Americană şi Hyperion. De asemenea, am obţinut premii şi distincţii la Topul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Gala Travel Advisor etc.

Vă rog, dragi colegi, dacă mai aveţi propuneri sau pareri nu ezitaţi să mă contactaţi.

Dan Anghelescu

Despre Dan Anghelescu

http://www.lapiovra.ro http://www.ziarulvacantelor.ro Email: office@lapiovra.ro Facebook http://facebook.com/AnghelescuDan Agentia de turism La Piovra Bucuresti Director-general Una dintre cele mai vechi agentii de turism din Bucuresti, care construieste pentru dumneavoastra pachete turistice in orice colt al globului pamantesc.
Acest articol a fost publicat în ANAT, Articole turism, Bucuresti, calatorii, Calificări în turism, Dan Anghelescu, Munca multa, turism și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.